Introducerea în scurt timp a legislației referitoare la consolidarea la nivel de grup fiscal nu va aduce companiilor o simplificare în ce privește dosarul prețurilor de transfer, așa cum era de așteptat, urmând ca din contră actualele obligații să fie menținute și să fie introdus suplimentar și dosarul la nivel de grup, a declarat Andra Cașu, partener asociat, Departamentul de asistență fiscală și juridică, EY România.
Inspecția fiscală este definită în Codul de procedură fiscală, iar această definiție este preluată și de ghidul online pus la dispoziție pe site-ul ANAF ca fiind o activitate care implică, printre altele, verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, a corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor fiscale ale contribuabilului/plătitorului, precum și respectarea prevederilor fiscale cât și contabile. Din punct de vedere practic, inspecția fiscală se finalizează, de cele mai multe ori, cu stabilirea de diferențe de obligații fiscale principale.